Din India, Livia, pretioasa noastra corespondenta, a aterizat in Nepal. Haide sa vedem cum e acolo. Azi, Kathmandu, capitala Nepalului!


Kathmandu-Valey!


pe starda in Kathmandu. dar unde e strada?!

Am plecat in Kathmandu fara nici o asteptare, imaginandu-mi ca Nepalul e un fel de India cu multi munti, din care iti poti obtine cu usurinta o noua viza pentru India, de altfel acesta fiind scopul multor turisti sau calatori care ajung in Nepal. Viza de India intr-adevar se obtine usor, intr-o saptamana, cu 3000 de rupii nepaleze, insa intre Nepal si India diferenta e coplesitoare, de la oamenii care merg cu nonsalanta de mana pe strada, adevarate raritati in India, pana la terasele si cluburile cu concerte de blues, trance si tot felul de stiluri nepaleze. Asadar, daca mergi pentru viza de India in Nepal, o sa ai surpriza sa renunti la India si sa ramai cat poti de mult prin Nepal.

In Kathmandu m-am cazat intr-o zona numita Thamel, de altfel daca ajungi in Kathmandu nu are sens sa te cazezi in alta parte sau sa iti rezervi din timp camera, deoarece hoteluri sunt pe toate drumurile, cele mai ieftine camere, cu apa calda, tv si 2 paturi, fiind de 200 de rupii nepaleze, pretul unei beri in Kathmandu, si plus de asta, viata de noapte are o intensitate aparte in Thamel.


pe strada, in "cartierul" Thamel!


strada Thamel. sa mai zica cineva ca e multa publicitate stradala in Bucuresti!:)

Thamel este un fel de loc de trecere spre Himalaya sau jungla, spre China, India si mai ales Tibet. Pe stradutele din Thamel, inguste si intortocheate, aglomerate de ricse pictate, intesate de magazine, hoteluri si carciumi pana la refuz, incepi sa uiti planurile de calatorie in Himalaya sau cine stie ce alt loc in care aveai de gand sa iti incropesti o vacanta si sa te trezesti aruncat intr-un ritm ametitor, cu nopti albe la concerte in care canti alaturi de toata lumea refrenul la o melodie pakistaneza sau in care fumezi pe rupte alaturi de cine stie ce grup de chinezi, olandezi sau australieni, cu care simti, dupa vreo 4-5 cocktailuri, ca vei ramane intr-o prietenie pe viata.

Nepalul este tara in care nu te simti singur si inca nu-mi explic de ce, poate pentru ca pare atat de simplu sa iti faci prieteni sau poate pentru ca, intr-un mod bizar, toata lumea e cuprinsa de veselie, mai ales nepalezii, care rad cu lacrimi cand masinile si ricsele se blocheaza in trafic sau cand vad pe cineva cu o fata mai incruntata. Asadar, nu ai nevoie de prea multe zile ca sa te izbeasca gandul ca nu te-ai mai intoarce niciodata acasa si ca ai putea sta asa mult si bine cu o mandala la gat si cu un vas cantator in brate, petrecandu-ti vremea la Swayambunath, templul cu ochi, sau plimbandu-te prin cine stie ce alta zona cu temple din Kathmandu, prin Patan, Pashupathi sau Durbar Square.

Templul Swayambunath, care este un fel de simbol al Kathmandu-ului, este situat pe un deal de unde poti vedea tot orasul, inconjurat de Himalaya, un loc aproape magic, sau chiar magic, in care de la o terasa, in fata unei beri, privesti cum calugarii budisti isi intind hainele portocalii si visinii la uscat sau cum maimutele sar printre sforile pe care sunt insirate un fel de batiste colorate sau stegulete, specifice templelor budiste.

in drum spre templul Swayambunath


Templul Swayambunath, templul cu ochi! fotografierea calugarilor nu prea se practica!

In Nepal totul e ieftin, ai putea sta o luna intreaga cu 300 de euro, fara sa simti ca ti-ar lipsi ceva, mai mult de atat te poti intoarce acasa cu bagajele pline de suveniruri sau tot felul de haine nepaleze, pe care le poti cumpara la niste preturi infime. Nu este indicat sa-ti cheltuiesti toti banii pana la ultima rupie, deoarece la aeroport esti obligat sa platesti o taxa de iesire din tara de vreo 2500 de rupii nepaleze, pe care daca nu-i ai, pierzi cu siguranta avionul si-ti mai petreci o vreme prin Nepal, lucru care de altfel nu este o tragedie, intotdeauna te asteapta un concert de blues sau jazz in New Orleans sau Fire Club si niste oameni care sa iti faca cinste in Thamel.
livia floricel